Museo Muzeul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași
- Download the applinks
- iOS
- Android
- Windows Phone
Info museo
Riguardo il museo
Muzeul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a fost conceput prin raportare la o dublă tradiţie. Prima dintre acestea face referire la iniţiativa istoricului Orest Tafrali privind înfiinţarea Muzeului de Antichităţi, care a fost inaugurat în anul 1916. A doua tradiţie datează dintr-o perioadă mai recentă. În 1960, la Centenar, a fost organizată o expoziţie în „Palatul Vechi“ al Universităţii, care este astăzi încadrat Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“, iar în 1985, când s-au împlinit 125 de ani de la înfiinţarea Universităţii din Iaşi, a fost organizat un mic muzeu în spaţiul Rectoratului. Pornind de la această dublă moștenire, actualul Muzeu al Universităţii, deschis în 2011, reunește, în același cadru, Muzeul Civilizaţiei Cucuteni şi Muzeul Academic.
Pianifica la visita


- Muzeul Universității „Al. I. Cuza”, 12, Strada Titu Maiorescu, Copou, Păcurari, Iași, Zona Metropolitană Iași, Iași, 700460, Romania
-
- Oggi:
- 09:00 - 17:00
- Lun
- Chiuso
- Mar
- 9:00 - 16:00
- Mer
- 9:00 - 16:00
- Gio
- 9:00 - 16:00
- Ven
- 9:00 - 16:00
- Sab
- 10:00 - 15:00
- Dom
- 10:00 - 15:00
- http://www.muzeul.uaic.ro/ro.html
Recensioni
Scarica l'app gratuita izi.TRAVEL
Crea i tuoi audio tour!
L'uso del sistema e l'app di guida per dispositivi mobili sono gratuiti
