Museum

MuseumCastelul Bran

Only in Romanian

Museum info

About the museum

Watch video

Castelul Bran, unul dintre cele mai valoroase monumente arhitecturale din România, cu întreaga sa încărcătură istorică, militară şi economică, este cunoscut în întreaga lume datorită legendei ce gravitează în jurul acestuia, fiind o presupusă sursă de inspiraţie pentru faimosul Castel al lui Dracula din romanul lui Bram Stoker.

Prima atestare documentară a Castelului o constituie actul emis de regele Ludovic I de Anjou, prin care acesta acorda saşilor din oraşul Braşov (Kronstadt) dreptul de a construi o cetate prin propriile lor cheltuieli şi forţe. Structura de astăzi păstrează numeroase elemente tipice arhitecturii săseşti a timpului. Principala funcţie a Castelului a fost aceea de fortăreaţă de apărare împotriva invaziilor turceşti, mai târziu transformându-se, de asemenea, în punct vamal al drumului comercial dintre Transilvania şi Valahia.

În 1920, locuitorii Braşovului au dăruit Castelul Familiei Regale a României, Branul devenind astfel reşedinţa favorită a Reginei Maria şi, mai târziu, a fiicei sale, Principesa Ileana. În 1947, odată cu expulzarea Familiei Regale, Castelul a fost confiscat de Statul Comunist, iar în 2006 retrocedat, prin decizia Guvernului României, Arhiducelui Dominic de Habsburg şi celor două surori ale sale, copiii şi moştenitorii Principesei Ileana.    

În prezent, primul muzeu privat din România şi, totodată, principala destinaţie turistică din ţara noastră găzduieşte în mod constant numeroase evenimente culturale şi artistice, pregătite cu grijă şi dăruire pentru oaspeţii din toate colţurile lumii.

Autori film: S.C. Phantom Video Productions SRL

Plan your visit

  • Bran Castle, 495-498, Strada General Traian Moșoiu, Bran, Brașov, 507025, Romania
  • Today:
    09:00 - 17:00
    Mon
    12:00 - 18:00
    Tue
    9:00 - 18:00
    Wed
    9:00 - 18:00
    Thu
    9:00 - 18:00
    Fri
    9:00 - 18:00
    Sat
    9:00 - 18:00
    Sun
    9:00 - 18:00
    Show all opening hours
  • http://www.castelulbran.ro/

Reviews

9 reviews

Review this tour
A minimum rating of 1 star is required.
Please fill in your name.
  • dmitry

    5 out of 5 rating 05-15-2019

    ok

  • Cristi si Bianca si Andreea

    5 out of 5 rating 02-24-2018

    Un castel minunat cu o arhitectură deosebită.

  • stratulat pavel

    3 out of 5 rating 11-21-2016

    foarte dragut

  • Andra

    5 out of 5 rating 11-09-2016

    Excelent!

  • Victorrina

    5 out of 5 rating 10-01-2016

    Super? .

Create your own audio tours!

Use of the system and the mobile guide app is free

Start

App preview on iOS, Android and Windows Phone